opt spre zece sau opt spre ce ?

Da,da,da.Estera mea dragă e mult mai euforică decât mine că în câteva ore voi deveni LEGALĂ.
 Am fost mult mai euforică când am împlinit cinsprezece,şasesprezece sau şaptesprezece ani.Acum nu sunt nici cum,vreau doar sa mă tund,să ies bine în buletin şi să ma urc în avion să plec să mă rup de lume.
Dar totuşi,ce e toată euforia asta cu optsprezece ani,măi?
Unii devin rebeli rău cu idei de genu' că acum au vârsta aia mult aşteptată si pot face orice,la alţi le dau drumu părinţi din cuşcă ( scuzaţi-mi expresia,n-am momentan alta mai bună),alţi fug direct în sală de examen pentru carnet,alţi cred că s-au maturizat peste noapte şi câte şi mai câte ,că doar totul e infinit interpretabil pe acest Pământ.
 La mine e simplu,azi NU  număr orele pănă la schimbarea vărstei,azi nu. Deah. Eu consider doar că la optâşpe  beneficiezii de mai puţine gratuităţi şi da într-adevăr devii LEGAL căci răspunzi tu de ceea ce faci dar fiecare vârstă are frumuseţea ei.
Unele la 18 visează să fie prinţese,alţi visează sa primească maşinuţe,câte şi mai câte.
Iar maturizarea vine în timp. Noi trebui să înţelegem binecunoscutele : YOLO & FOREVER YOUNG. Pentru că aşă e !!! Indiferent ca avem 18,21,24,35,51,trăim doar o dată ! :D Şi eu v-am mai spus ca VIAŢA E FRUMOASĂ(chiar şi pe caldura asta care pe mine personal mă doboară )

Şi totuşi fac optâşpe si sunt fericită.Şi mă simt în
siguranţă.Am persoane minunate în viaţa mea si familia aici cu mine,mai vreau doar o îngheţată şi nimic în plus!
Şi da,nu regret nimic.Daca n-aş fi greşit,n-aş fi fost omul de acum.
Iaiiiiiiiiii,ma ia euforia acum.

P.S : Deci,opt spre ce? Spre ZECE(implinire),spre  VIAŢĂ sau spre REBELIUNE?

Bucăţică din sufletul meu

Deşi festivalul MEREU COPIL a trecut de ceva timp,nu e târziu pentru povestea lui. Aşadar,dragi copii să vă spună moşu o poveste :

 |"Totul a început simplu.Eram într-o zi într-o cafenea foarte simpatică din Timişoara la un ceai şi povesteam,râdeam şi ne aduceam aminte cu nostalgie de copilărie.Fiecare dintre noi îşi aducea aminte ori de vremurile petrecute la bunici prin copaci,ori de căzaturile zdravene de pe bicilete,ori de dulciurile care deabea le mai găseşti acum,sau de desenele acele vi,colorate,deloc violente.

Astăzi există prea multă tehnologie,aproape totul e electronic.Ne-am spus că noi nu vrem ca ai noştri copi să aibe o copilărie electronică şi am început să radem,căci ne gândeam aşa departe,dar pănă la copii noştri ne-am dat seama că ar trebui să trăim în prezent.Am început atunci să ne imaginăm ce frumos ar fi să fie o zi,care să readucă toate jocurile din spatele blocurilor si desenele vechi in prezent şi ne-am spus : DE CE NU ?

Proiectul a fost scris în acceiasi zi,avand un concept simplu.Am numit festivalul MEREU COPIL,pentru că şi noi suntem copi şi ai noştri sunt încă copii,pentru că lumea e plină de copii ,căci COPILĂRIA O PĂSTREZI ÎN SUFLET,copilăria e o stare de spirit,copilăria este una dintre cele mai frumoase amintiri,e perioada cea mai simplă şi lipsită de griji pe care nu ţi-o poate lua nimeni.

Scopul nostru a fost acela de a arăta micuţilor năzdrăvani din zilele astea că e bună mai puţină tehnologie şi e mai benefică mai multă energie consumată, şi de a le readuce aminte celorlalţi indiferent de vârstă că nu e deloc ruşinos,să sari şotronul,să te joci "Ţară,ţară vrem ostaşi" în loc să te întreci în scor la Temple Run,Candy Crush,etc.

Aşa că am decis ca în 1 iunie să sărbatorim cu mic cu mare copilăria,unde altundeva decat in Piaţa Unirii !

Am început euforic să ne imaginăm totul,să facem planuri,să ne punem întrebari,să dam telefoane,să facem listuţe.Ideile veneau pur şi simplu.Ne uitam unele la altele si nu ne venea să credem ce facem.Ochii erau puri,iar pe chipurile noastre ne puteai citi emotia,eram foarte :" iaaaaaaaiiiiiiiiiii!"

Am împărţit festivalul în doua mari parţi : prima parte în care să desfaşurăm workshopuri cu jocuri de odinioară,cum ar fi :Ţara ,ţara vrem ostaşi,Raţele şi vânători,elastic pe spaţiile verzi din Unirii,ne-am dorit un atelier foto care ne-a ieşit original şi plin de viaţa,una dintre noi a pictat cu mare talent şi răbdare doua şabloane cu persoanje cunoscute din desene animate,le-a decupat capul,iar tu mai apoi puteai deveni ei.Am adăugat şi un atelier de face-painting astfel la festival au fost tot felul de animaluţe şi de super eroi,am amenajat şi o olimpiada a copilărie (care a fost vaforita celor mici) ,care conţinea clasicul joc Coada magarului,un perete de manuţe,faimosul X şi O.N-am uitat nici de jocurile de masa,aşa că am avut parte şi de moara,remi,săptica,uno si nu numai.Ceea de a doua parte a fost bineînţeles partea cu cinemateca de desene animate vechi,vi,colorate si fără violenţă.

Ne-am dorit să avem o zi dulce,dar şi motivantă,aşa că am împărţit bombonele tuturor şi am încins şi o tombolă,cei care partipau la trei activităţi primeau stampiluţe drăguţe şi puteau fi câştigători premilor dulci,cu amprenta MEREU COPIL şi pline de surprize.

Vremea pregătirilor a fost extraordinara.Am început să facem un video de promovare,să aşteptăm aprobarea spaţiului cerut,să gândim promovarea,amenajarea workshopurilor,au început telefoanele,cautarea corturilor,meselor,aşteptarea altor răspunsuri pentru sponsorizări şi colaborari,am pregătit totul.La un moment dat Parcul Central devenise a doua noastra casă,iar Casa de Cultura a fost locul unde ni s-au rezolvat toate problemele.

Fiecare dintre noi se ocupa de cate o particică,dar decizile le luam împreuna,ca o echipa.Ne amuzam din lucruri mici,ne făceam poze peste tot,ne imaginam lucruri şi mai mari,ne menţineam una pe alta echilibrate.

E de NEDESCRIS uşurarea aceea când primeşti aprobarea pentru locul dorit,sau entuziasmul când vezi primul afiş ca mai apoi să-l zăreşti prin oraş,locale şi şcoli,să vezi cum oraşul e împânzit cu stickere şi lumea întreabă ce şi cum,te felicită sau are diferite expresii ale bucuriei.

Am învăţat să avem răbdare,să dăm telefoane prezentabile,oficiale în care să prezentăm clar ceea ce dorim,am învăţat sa primim refuzuri,să căutăm în continuare,să nu renunţăm,am învaţat să ne rugăm pentru vreme buna,am învăţat cum să negociem,am învăţat să facem parteneriate,să cerem sponsorizări,am învăţat să ne păstram calmul.Usor,usor,totul prindea viata!

Şi s-a întamplat...

Sâmbăta în 1 iunie,puteai vedea de la ora 11.30 cum echipa organizatoare si voluntari amenanajau corturi,mese,scaune si apoi decourau cu baloane colorate,banere,stickere.

Voluntari au fost extraodinari,serioşi,nişte copii calculaţi şi plini de viaţă,iar nimic nu ar fi fost atâta de bun fară ei,absolut nimic.

Vremea s-a jucat puţin cu noi,probabil e şi vremea un copil,dar nu ne-a suparat foarte tare.

Fiecare voluntar îşi trăia emoţia la worksopul său.Ce fericire când vezi aproape 30 de fiinţe de diferite vârste că se joacă Ţară,ţară vrem ostaşi,sau mame care se joacă Raţele şi vânători sau sar Şotronul şi îţi spun că îţi multumesc pentru festival căci ele înca se simt copii,sau copii care vin şi-ţi spun ca ei vor să fie spiderman sau printese...şi câte şi mai câte,lucruri care te fac să te simţi că trăieşti şi că al tau festival şi-a îndeplinit scopul.

Am început cu toate să tremurăm şi să ne simţim cu adevarat împlinite cănd am citit părerile celor care au trecut pe la festival în registrul nostru ,decorat ca un tărâm dintr-o poveste.

Eu personal,am bufnit în plâns a doua zi când am citit un articol pe net,iar astăzi mi-e dor de pregătiri şi euforii.

Acum,ştim cu siguranţă ca dacă ai persoanele potrivite lângă tine poţi conduce lumea şi că ”Oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.” (-Maya Angelou  )

NE VEDEM PE 1 IUNIE 2014! PÂNĂ ATUNCI,SĂ FIM COPII! "